Un joc în care chiar mergi pe Lună — și sari de patru ori mai sus

Există un joc în care chiar poți ajunge pe Lună?

Multe jocuri au un nivel pe Lună: o hartă separată în spatele unui ecran de încărcare, un fundal pictat, o rachetă arcade pe care o atingi ca să decoleze. Openworld o face altfel. E un sandbox voxel pe o planetă întreagă, rotundă — mergi drept înainte și ajungi înapoi de unde ai plecat — sub un cer adevărat, cu faze ale Lunii și eclipse, până la Soare, trecând prin Lună și planete. Pe Mac (nativ Apple Silicon), Windows și Linux.

Luna de pe cerul tău nu e o textură. Ea orbitează în jurul Pământului tău: jocul calculează unde se află din orbita ei, așa că răsare, apune, crește și descrește și uneori alunecă în fața Soarelui (ghidul despre eclipse explică cum). Iar aceeași Lună e o lume în sine, cu raza de 273 km, cu solul ei salvat ca cel al Pământului. Poți sta pe ea.

• Cu racheta: drumul adevărat. Cinci feluri de piese, propulsori adevărați, fizică orbitală adevărată — și un pilot automat care zboară toată misiunea după ce ai aprins motorul. Totul e în ghidul de construit rachete.
• În modul spectre (/gamemode spectre), pentru o privire rapidă: zboară peste circa 1 km, solul face loc spațiului și poți porni direct spre Lună, la câteva secunde distanță cu viteză maximă. Fără fizică, fără aprindere de aterizare: un tur de privit.

De la rampa de lansare în spațiu: cerul se face negru

Aprinde motorul cu Space și pilotul automat preia comanda: urcă drept în sus, se apleacă în viraj, oprește motorul, plutește până în vârful arcului și arde lateral până când instrumentele spun „Pe orbită!”. Aerul se rărește pe măsură ce urci — dispare de tot la 80 km — iar cerul albastru se întunecă până la negru, cu stelele stând nemișcate.

Privește în jos: solul voxel a fost înlocuit cu planeta pictată, harta adevărată a lumii tale desenată din seed-ul ei — oceane, deșerturi, calote de gheață, lanțuri de munți — și o vezi cum se curbează. E planeta rotundă pe care ai mers, văzută pentru prima oară din afară.

Călătoria: ore de zbor, câteva minute pentru tine

1. 1

   Orbita de parcare

   Racheta înconjoară Pământul cât timp planificatorul calculează clipa exactă a plecării.

2. 2

   Aprindere: spre Lună

   Motorul se aprinde din nou și te pune pe o traiectorie care se întâlnește cu Luna.

3. 3

   Zbor inerțial

   Ore de zbor adevărat, comprimate în minute: timpul se accelerează singur, de până la 10 000 de ori, și doar pentru racheta ta — lumea își păstrează ceasul.

4. 4

   Prins pe orbita lunară

   O ultimă aprindere în spatele Lunii și o înconjori.

5. 5

   Aterizarea

   Picioarele scoase, motorul modulându-și tracțiunea, contact sub 3 m/s. Bun venit pe Lună.

Cât de sus poți sări pe Lună?

În viața reală, gravitația Lunii e de 1,62 m/s², de șase ori mai slabă decât cei 9,81 ai Pământului. Fără nimic altceva în joc, o săritură ar urca de circa șase ori mai sus. Acesta e răspunsul din manualele de fizică.

Openworld folosește exact acele valori: 0,165 g pe Lună. Săritura ta pornește cu aceeași viteză peste tot, iar jocul păstrează aceeași frecare blândă pe orice lume — asta face ca o săritură să se simtă ca a ta. Calculat tact cu tact, rezultatul e: 1,25 m și 0,6 s în aer pe Pământ, circa 5 m și 2,8 s pe Lună. De patru ori mai sus, de aproape cinci ori mai lung. Destul cât să sari pe un rezervor de rachetă sau peste un crater mic.

Click: sari din nou

Ce se schimbă în gravitație mică?

• Căderile dor mult mai puțin. Daunele de cădere vin din energia căderii, iar acea energie e scalată de gravitație: o cădere pe Lună doare cam cât una de șase ori mai scurtă pe Pământ.
• Rămâi mai mult în aer. Aproape trei secunde pe săritură: timp să-ți țintești aterizarea pe marginea unui crater.
• Totul costă mai puțin ca să fie ridicat. De pe suprafața lunară, ajungerea pe orbită cere circa 1 km/s de delta-v, față de 5 km/s pentru o orbită și înapoi de pe Pământ.
• Deloc aer. Nicio vreme, niciodată — nicio ploaie, nicio ninsoare, nicio ceață — și un cer care rămâne negru chiar și la amiază.

Ce e acolo sus?

Luna are propriul generator de teren, diferit de cel al Pământului: un deșert prăfos de mări întunecate și regolit pal, ținuturi înalte stâncoase și labirinturi de canioane înguste, plus cratere de toate mărimile. În cele mai mari, lumi întregi — păduri argintii, grădini strălucitoare, dumbrăvi de cristal, câmpuri de gheață și râuri de gheață — deasupra unor săli în care se deschid fundurile craterelor, la 22–50 m adâncime.

Și are resurse pe care Pământul nu le are. Fiecare Lună are peste o sută de zăcăminte uriașe: minereu de heliu-3, ilmenit și titan în mările întunecate, fier meteoritic în cratere, bauxită în ținuturile înalte, cupru în labirinturi, cuarț în dumbrăvile de cristal, fier și pietre prețioase aproape peste tot și gheață lunară la poli. Fiecare zăcământ e un corp de minereu lat de 40–120 m, cu bucăți de minereu ieșind din sol deasupra inimii lui. În Cuptor, ilmenitul dă titan, fierul meteoritic dă oțel fără cărbune, iar roca ținuturilor înalte dă aluminiu; uzina de gaz transformă gheața lunară în oxigen lichid și hidrogen lichid.

Cum arată Pământul de pe Lună?

Mare, albastru și perfect nemișcat. Luna îi arată mereu aceeași față Pământului, așa că de pe fața apropiată Pământul nu răsare și nu apune niciodată: stă în același loc pe cer în timp ce Soarele îl traversează. O zi pe Lună durează circa douăsprezece ore de timp real (o zi pe Pământ, douăzeci și cinci de minute).

Ce se mișcă e faza lui, invers față de cea a Lunii. Când Soarele e sus deasupra bazei tale lunare, Pământul e o semilună subțire; la miezul nopții lunare e plin, iar lumina lui albastră e tot ce cade pe sol. Iar când Pământul trece în fața Soarelui, ajungi să vezi o eclipsă de pe Lună.

Dimineață pe Lună
Un cer negru la amiazăNu e aer care să împrăștie lumina: stelele nu se sting niciodată.

Privește în sus
Pământul nu se mișcăLuna îi arată mereu aceeași față: stă în același loc, toată ziua.

Miezul nopții lunare
Pământ plinDoar lumina lui albastră cade pe sol. Douăsprezece ore mai târziu, Soarele se întoarce.

Poți construi o bază pe Lună?

Da: poți săpa și construi acolo, iar Luna păstrează tot ce schimbi, ca Pământul. Partea grea e să aduci materialele. Pentru asta e modulul de marfă al rachetei: o magazie de 36 de sloturi care zboară cu tine (două module: 72 de sloturi), se deschide pe Lună și rămâne unde aterizează racheta. O stivă plină cântărește 50 kg indiferent ce conține, iar ecranul rachetei îți spune ce te costă marfa în combustibil înainte să pleci.

Ține minte că e un alpha: o bază care trăiește din resursele proprii ale Lunii — propulsantul, aluminiul, scuturile termice — e posibilă, dar fabricile sunt făcute mai întâi pentru Pământ.

Cum te întorci pe Pământ?

Urcă la bord, alege Înapoi pe Pământ și aprinde motorul. De pe suprafața lunară, drumul spre casă costă circa 3,4 km/s. Pilotul automat decolează, arde spre Pământ, trece la 100 km deasupra lui, frânează mai întâi pe o orbită joasă (intrarea directă cu 4,4 km/s ar arde carenajul), apoi reintră cu partea din față înainte și aterizează vertical lângă rampa de lansare, ca un propulsor reutilizabil. Poți alege și orice punct de aterizare pe hartă.

Înainte să pleci, un cuvânt de avertizare: dacă apeși F de două ori în zbor, sari din rachetă, iar racheta e pierdută. În spațiu, în Survival, asta e fatal. Înapoi în aerul Pământului, săritul cu o parapantă împachetată e altă poveste: vezi ghidul despre wingsuit, parașută și parapantă.

Și Marte?

Încă nu. Sistemul solar e descris în fișierul de hartă al lumii și a fost construit ca să primească mai multe corpuri — Marte e planificat — dar azi Pământul și Luna sunt cele două lumi pe care poți merge.